Revelion de oameni mari

povesti din noaptea de Revelion

Dupa un Craciun de opt zile la munte care a fost cu si despre copii, simteam nevoia unui revelion de oameni mari. Avea sa fie al doilea de genul asta in noua ani.

Ducem copiii ieri seara pe la un 8 la bona acasa si vars niste lacrimi, ca ma simteam vinovata sa plec la distractie fara ei. Imi trece cand ii vad ca se bucura sa ramana si sa se joace cu nepotii doamnei E. Il mai pup si pe unul si pe altul de cate ori ma lasa si ne intoarcem acasa, sa ne terminam de pregatit pentru party.

M-am machiat cu tot ce aveam in trusa, mi-am lipit si gene false care se vedeau de la o posta ca sunt false, am bagat niste bucle, am facut o baie de fixativ, iar la final m-am indesat in cea mai scurta, mai stramta si mai sclipicioasa rochie pe care am gasit-o. Mi s-a parut o alternativa numai buna la tinuta mea de Revelion din ultimii ani, adica la asta de o vedeti mai jos. 🙂

tinuta mamelor in noaptea de Revelion

Barbata-miu s-a pregatit si el cu cinci minute in plus decat de obicei, adica in zece minute cu totul, si parea scos din cutie. 50 de lei dati pe taxi mai tarziu, ajungem la Revelionul nostru de oameni mari. Mi-am propus sa ma distrez maxim, chit ca muzica si mancarea nu erau intocmai ce visam. Nu cunosteam pe nimeni, dar am inceput repede conversatia cu oamenii de la masa noastra, ca asa sunt eu, prietenoasa.

La un moment dat, nu stiu cum veni vorba, cert e ca ma intreaba tipul din stanga mea cati ani am.

-Cati crezi ca am? raspund eu vesela si absolut sigura ca o sa imi spuna o cifra dintr-aia gadilatoare de orgoliu.

-28.

-Zi sincer, continui, in speranta ca mai scoate cativa ani.

-34?

Jesus, nu era clar raspunsul pe care il asteptam…

-Bun, zic, si M. cati crezi ca are?

Il masoara din priviri pe M. al meu, care sorbea nu stiu ce alcool dintr-un pahat cu picior inalt, in dreapta mea:

-El cred ca are vreo 37.

-Pe bune?

-33 mai degraba.

-Mai putin ca mine??? Are 47, spun, cu accent pe 47. Omul e socat si mi-o tranteste, de ma lasa masca:

-Wooooa, ce bine se tine! Mare noroc ai cu un asa barbat alaturi! Gen eu eram o pruna uscata careia ii pusese Dumnezeu mana in cap cand i-l scosese pe flacaul de M. in cale.

Buuuuun… Incerc sa schimb subiectul, ca vreau sa raman binedispusa in noaptea dintre ani. Nu prea am idei, asa ca se face liniste. M., care auzise toata discutia, zambeste larg si da sa ma pupe. Nu-mi prea arde de asta. Incearca si cu un pahar de prosecco pe care il iau bucuroasa si il dau repede pe gat. Ma ia apoi la dans. Incep sa topai pe tocurile de 15 centimetri si el sa se uite, ca nu-i place muzica.

Mai beau, mai mananc, mai ascult trei glume proaste, mai dansez putin si se face 5 dimineata. Ne chinuim jumatate de ora sa gasim un Uber. 100 si ceva de lei mai tarziu suntem acasa. Da, am luat-o pe acelasi drum pe care la dus am dat 50 de lei si pe care in mod normal am plati 20-25. Acum a fost de patru ori mai mult, pentru ca Revelionul.

Cu ce am ramas dupa noaptea dintre ani petrecuta la party-ul nostru de oameni mari? Cu gandul ca barbata-miu cu 13 ani mai mare arata cu an mai tanar decat mine. Si cu feelingul ca tot un Revelion acasa, in pijamale, ar fi fost mai reusit. Cheltuiam mai putin si radeam mai mult.

Hai ca exagerez, petrecerea asta a avut partile ei bune: am plecat prietena cu oamenii de la masa noastra (tipul de care va povesteam mai sus chiar mi-a zis dupa cateva pahare de alcool ca arat ok pentru o mamica, ha-ha, stiu ;)), am plecat si dansata, am avut un motiv excelent sa ma buclez, mulez si sa ma urc pe tocuri ametitoare, sa beau sampanie si sa il pup cu foc pe M. la 12 noaptea si cand mi-a mai venit. La multi ani cu zambete multe!

Articole pe aceeasi tema

Masa noastra

Faza de blonda

7 Comments

  • Raluca Nabarjoiu
    02/01/2018 at 12:01 pm

    La multi ani!!! Sănătate, putere de munca și numai reușite în noul an 2018!!!
    Si ptr. ca în curând va fi ziua ta de nastere, din suflet iti urez LA MULTI ANI, draga noastra Rux, sa ne incanti si peste tot atatia ani, sa fii sanatoasa si sa te bucuri din plin de viață !!!😗

    • Ruxandra Luca
      02/01/2018 at 12:22 pm

      Nuuuu pot sa cred ca ți-ai amintit! Doamne, mulțumesc din suflet! ❤️ Calde îmbrățișări! La mulți ani!

  • Irina
    02/01/2018 at 1:43 pm

    Tipul ala era ori genul de barbat care are o problema cu femeile,ori a vrut sa se puna bine cu sotul tau,ori era pe invers😂😂😂..e trist sa vezi ca in diverse situatii stai pe langa oameni care nu te apreciaza si vor parca sa te puna la pamant…tu nu baga in seama astfel de oameni..esti minunata

    • Ruxandra Luca
      04/01/2018 at 5:45 am

      Irina, mulțumesc mult! 💕 Chiar nu cred ca voia sa ma pună la pământ, probabil era sincer si atât. Mi s-a părut in primul rând amuzanta toată situația. 😊

  • Besa Oana Adelina
    02/01/2018 at 3:46 pm

    An nou Fericit! Deși nu a fost un răspuns pe gustul tau, faza a fost amuzantă!:)) Oricum vârsta este doar o cifra,important este cum ne simțim în sufletul nostru! O situație similară am întâmpinat și eu la începutul relației cu soțul meu, când un membru din familia lui ,la o reuniune de Gr.III la întrebat” Nu te însori?Ce vârstă ai ,nepoate?”..Soțul a răspuns că 26..”ooo!!mai ai vreme sa te bucuri!,zice unchiul soțului ,la care se întoarce către mine..”Iar tu ,domnita,ce vârstă ai?.. răspund că 26 (sunt doar cu 4 luni mai mare decât soțul)…la care unchiul..”Apai ție ți-ar cam fii vremea sa te măriți!!”… Discriminator..doar că acuma ne amuzam de acel moment ( pe unchiul respectiv nu l-am mai întâlnit ..ca noroc pentru dânsul).

    • Ruxandra Luca
      04/01/2018 at 5:44 am

      La mulți ani cu bine in Noul An! Și mie mi s-a părut in primul rând amuzanta întâmplarea, de asta am și scris-o, sa radem pe seama ei. 😊 Amuzanta și povestea ta ;))

  • Oana Popdan
    04/01/2018 at 10:46 am

    La multi ani! Asta tine de bancul ala: ce ii imbatraneste prima data barbatului?? raspuns: nevasta!:) Am patit si eu odata, acu cativa ani o intamplare haioasa. La noi in bloc era o doamna, Dumnezeu sa o ierte, care era ca un portar, stia tot ce misca. Intr o zi imi zice: Oana, da cati ani are Dan(sotul meu)? Zic: 40. Uaau, zice, apoi nu ii dadeam mai mult de 33-35…multumesc zic. Da zic- sa nu tac molcom, vorba lui Creanga- si eu am 38…zice doamna …da, na…….nu a zis nimic, ca arat mai tanara macar cu un an:)m a infundat rasul! Haioase intamplarile astea:)

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.