Povestea unui muc de tigara

mucuri de tigari pe jos

Sambata pe la pranz asteptam la baza partiei telegondola, intr-o mare de oameni cu placi si schiuri in brate. Unii fumau, ca sa treaca timpul mai repede. Apoi aruncau mucurile de tigara in zapada direct, ca si cum ar fi fost ceva firesc.

M-am obisnuit sa vad resturi de tigara peste tot: cateodata sunt ingropate in nisipul de la locul de joaca din parc, alteori le gasesti pe strada, pe plaja, in varf de munte, in fata blocului, te doare capul. Sunt oameni care le arunca din masina, cat asteapta la stop, sau le fac vant din miscare, eventual impreuna cu un pahar de plastic, un cocolos de hartie, o punga goala.

Acum parca era si mai trist peisajul cu atatia fumatori si aruncatori-de-resturi-de-tigara-la-intamplare adunati laolalta. M-am uitat lung de cateva ori, dar i-a durut fix in cot. Eram singura nebuna intr-o mare de oameni normali.

Apoi vad ceva rupt din peisaj: un barbat la vreo 25 de ani, imbracat in costum de schi verde aprins, tinea strans in mana dreapta un muc de tigara, fara intentia de a-l runca aiurea. Era asa mic mucul ala, incat abia reusea sa il prinda cu varful degetelor si ar fi putut foarte bine sa ii dea drumul in zapada, printre toate celelalte resturi de tigari. Avea si schiurile si betele in brate, la ce isi mai batea capul cu chistocul? Si totusi…

Ma uitam hipnotizata. Era fix imaginea de care aveam nevoie ca sa imi pastrez dramul de speranta ca ne-om face bine candva, cumva. Imaginea unui roman de-al nostru care facea gestul firesc si civilizat de care toti ceilalti pareau straini: astepta sa arunce gunoiul la cos, nu la intamplare. Pentru ca oricat de surprinzator ar parea, lucruri precum mucurile de tigara, cojile de seminte, guma de mestecat nu se arunca pe jos. Chit ca ti-e comod asa, chit ca toata lumea o face, chit ca nu ai cosuri la indemana.

Cateva secunde mai tarziu, barbatul in costum de schi verde aprins incepe sa ii vorbeasca femeii de langa el si imi dau seama ca nu e de fapt roman. Doi pasi mai in dreapta, o mama fumeaza cu fiica ei de mana. Cum termina, stinge tigara in zapada, apoi o arunca la distanta, de teama, probabil, sa nu pice mucul de tigara in mainile copilei ei. La manutele curioase ale celorlalti copii nu s-a mai gandit.

Intre timp coada inainteaza si apuc sa urc intr-o gondola. E liniste, bine si destul de cald. Ma simt ca intr-o bula din care nu-mi mai vine sa ies.

Articole pe aceeasi tema

Masa noastra

Faza de blonda

2 Comments

  • Cristian
    05/03/2018 at 11:49 pm

    Povestea asta imi aduce aminte de lectia primita de mine.
    Eram in armata, la Tg. Mures. Soldat fiind, fumator, nu-mi permiteam alte tigari in afara de Carpati fara filtru.
    La prima permisie, am iesit sa bat la pas orasul. Cu figurile mele de needucat bucurestean dobitoc, am terminat pachetul de tigari, l-am mototolit si l-am aruncat pe trotuar, cum eram obisnuit la Bucale’. In urma mea, abia mergand, venea o babuta care se mai putea deplasa doar cu bastonul. Nu mi-a spus nimic, nu m-a certat sau sa se uite la mine in vreun fel de apostrofare non-verbala. S-a aplecat, a luat pachetul facut mototol , s-a intors vreo 5 metri din drum sa-l arunce intr-un cos de gunoi. Cred ca m-am facut rosu la fata de rusine, imi venea sa intru in pamant. Binenteles ca mi-am invatat lectia de bun-simt si de atunci nu mai arunc nimic pe jos.

    • Ruxandra Luca
      06/03/2018 at 12:16 am

      Îmi place mult povestea asta, mi se pare o minunata lecție de viața și de bun simt. Ma bucur ca ai ales sa o scrii aici.

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.