O treaba de responsabilitate

cum sa-ti pierzi garantat pofta de mancare

Prietenul nostru L. l-a dus ieri pe fiu-su mic la film. A cumparat bilete V.I.P, dintr-alea de costa triplu, dar iti promit o experienta unica. In mod cert a fost unica, doar ca nu asa cum s-ar fi asteptat.

Mai aveau zece minute pana sa inceapa filmul, asa ca s-au oprit la bufetul suedez care era inclus in pretul biletului.

Nu s-au instalat bine la una dintre mese, ca prietenul nostru da cu ochii de chelner: un pusti la vreo 20 de ani, brunet si slabut, care ar fi avut toate sansele sa treaca neobservat, daca nu  i-ar fi tronat la ochiul drept ditamai ulciorul rosu, cu un punct galben la mijloc. Ori de cate ori i se parea ca nu-l vede nimeni, pustiul se freca la ochi cu o batista verde, pe care o tinea in buzunarul din spate al pantalonilor. Apoi isi relua stransul de pe mese si prepararea cafelelor sau caratul de mancare la bufet.

L. stia de cand lumea si mai ales de cand facuse cumnata-su ulcior, ca nu-i de glumit cu asa ceva. E contagios, asa ca musai respecti reguli de igiena si ingrijire stricte si, daca vezi ca ajunge la jumatate din cat era al chelnerului respectiv, dai fuguta la doctor sa primesti tratamentul potrivit. Pentru nimic in lume nu te stergi la ochi si apoi iti plimbi mainile pe toate cele, fara sa te fi spalat bine cu apa si sapun inainte.

Prietenul nostru a zis ca nu-i adevarat. Era lihnit si brusc a uitat si de foame si de tot. Merge la chelner si il intreba direct:

Nu te supara, observ bine, ai un ulcior la ochi?

Pai, aaaaaa… incepe pustiul sa se balbaie.

Spune-mi te rog, da sau nu, insista L

Da…

Si stii ca e contagios si ca nu e in regula sa duci mana la ochi si apoi sa o pui pe toate de aici?

Pai… Aaaa… Da… raspunde cu jumatate de glas. Apoi tacere si de o parte si de alta. Tacere, tacere. Dintr-o data, izbucneste chelnerul pe un ton vesel:

-Doriti o cafea?

Jesus! Si-a spus prietenul asta al nostru. L-a luat pe fiu-su de mana si a mers sa il dea popcorn de la intrarea in sala de cinema, ca nu prea aveau alternative. Oricum, pana s-au asezat, pana s-a mirat, pana l-a luat la intrebari pe chelner, pana s-a mai minunat un pic de situatie, au trecut cele 10 minute pe care le aveau la dispozitie sa manance de la bufet.

Azi L. a venit pe la noi si ne-a spus toata povestea. Nu mai mancase de vreo 48 de ore, tot cu gandul la ucliorul chelnerului era. I-am dat o ciorba de fasole si l-am indemnat sa se linisteasca. Tot zicea ca nu-i normal si ca nimeni nu reactionase in afara de el. I-a parut rau ca erau pe graba si nu a reusit sa vorbeasca mai departe, sa sesizeze situatia cuiva din conducere. Am un feeling ca stiau, dar nu prea dadeau doi bani, ca aveau nevoie de pusti la munca.

Ca sa intelegeti, prietenul nostru L. este cetatean strain si, cum a crescut intr-o cu totul alta mentalitate, inca se mira de lucrurile astea care se intampla la noi. Se mira ca parintii isi trimit copiii bolnavi la scoala sau la gradinita pe motiv ca nu au ce face cu ei acasa, ca ii duc la locurile de joaca plini de muci, cu febra si cu tuse si ca ei, adultii, se duc la munca atunci cand au diverse afectiuni, desi risca sa isi imbolnaveasca toti colegii si sa isi agraveze propria stare.

Evitam sa mergem la medic. Dam fuga la farmacie, luam cateva pastile dupa ureche si apoi speram ca ne punem pe picioare. Nu vedem dincolo de noi, nu ne gandim ca e in joc si sanatatea celor din jur. O relatie buna cu medicul de familie si o vizita la el de la primele semne de boala iti confirma daca poti merge sau nu la munca. Medicul iti poate da concediu medical sau scutire pentru copil si, astfel, toata lumea sta linistita. Sunt lucruri care tin de responsabilitate si de bun simt elementar.

foto

Articole pe aceeasi tema

Masa noastra

LEAVE A COMMENT

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.