O mama “norocoasa”

Ruxandra Luca, O mama "norocoasa"

In urma cu cateva luni, eram la o petrecere si incercam sa fac conversatie cu fetele de langa mine. Le-am povestit ca am un bebelus acasa si ca ma bucur nespus ca, in sfarsit, scap cateva ore de mamicie si petrec timp cu oameni mari. Au ras amandoua. Una cred ca m-a inteles perfect, pentru ca era mama la randul ei. Cealalta nu.

-E asa greu cu copii? m-a intrebat a doua nedumerita.

-E frumos. Dar tot simti nevoia sa mai evadezi din cand in cand, mai ales daca stai non-stop acasa cu cel mic.

-Te intreb pentru ca si eu am in plan un bebelus si deocamdata strang pareri. Vreau sa vad ce ma asteapta.

A continuat apoi sa imi povesteasca despre una dintre prietenele ei, care devenise recent mama:

-Am o prietena ataaaat de norocoasa! Si-a invatat bebelusul sa stea singur, in camera lui, inca din prima luna de viata. Nu plange, nu o bate la cap. Stii cum procedeaza? Ii lasa aparatul de radio pornit si ala mic se linisteste imediat. Iti spun, nici nu simte ca are copil.

Imediat, mi-a trecut prin cap ca nici copilasul nu simte ca are mama. Si atunci care mai era rostul, de ce sa aduci pe lume un pui de om daca nu iti doresti schimbarile care vin la pachet cu viata de parinte?

-Asta sper sa pot face si eu cand voi fi mama! si-a terminat increzatoare povestea.

I-am raspuns ca sigur isi doreste mai mult pentru copilul ei. I-am explicat apoi cat de trist mi s-a parut totul si cum nu puteam pricepe nici in ruptul capului de ce mamica respectiva era norocoasa. Fiindca putea petrece buna parte din zi departe de micut? Ca el nu o striga, ca ea nu era acolo? Implinirea e sa-ti tii puiul abia venit pe lume cat mai aproape de tine. Bucuria e sa il mirosi, sa il simti cald si bun la piept, sa ii oferi timpul, trupul si sufletul tau. Pentru mine, cel putin, asa a fost.

Imi inchipui cat a plans omuletul din poveste. Cat si-a strigat mama, cum si-a mai dorit-o langa el. Si cum, in final, dupa ce si-a plans si ultimele lacrimi, a inteles ca mama nu va veni cand el o striga. Mama nu il va lua in brate si nu il va alina. Iar atunci, el nu a mai strigat-o. S-a transformat in bebelusul acela “cuminte” cu sufletelul sfasiat, iar ea in mama “norocoasa”, invidiata de prietene.

Si Aris al meu a fost, in primele luni de viata, ceea ce s-ar putea  numi un bebelus “cuminte”: dormea linistit in cea mai mare parte a timpului si, intre reprizele de somn, sugea cu pofta. Dar linistea lui se datora apropierii constante de mine. Nimic nu ii face mai bine puiului decat pieptul cald al mamei. Niciun sistem sofisticat de leganat , nicio jucarie cu lumini si sunete, niciun aparat de radio cu muzica potrivita nou-nascutilor nu poate rivaliza cu pielea ta calda si mirosul de mama.

Stiu ca e imposibil sa il tii non-stop in brate si ca tanjesti dupa pauze de la mamicie. Mi le luam si eu cat de des puteam. Imi umpleau bateriile si faceau minuni pentru starea mea de bine.

Fiecare cinci-zece minute castigate pentru tine inseamna enorm. Ma bucuram atunci cand jucariile colorate si muzica bebeluseasca il linisteau si il lasam in compania lor. Dar nu il abandonam acolo. Eram gata sa sar la fiecare chemare si sa ii alin orice durere. Cu timpul, a inceput sa ma cheme tot mai rar si sa se descurce tot mai bine fara sa intervin.

Copiii mei merg inainte drept, cu capul sus si cu increderea ca nu sunt niciodata singuri. Ei stiu ca mama e acolo pentru ei, orice ar fi, atat timp cat va fi. Chemarea lor nu ramane fara raspuns.

-Da, cred ca ai dreptate! mi-a spus cu jumatate de glas fata de la petrecere.

Nu stiu daca a spus-o doar asa, ca m-a vazut pornita… Sper ca nu. Imi doresc sa fi inteles de ce obiectele nu vor putea lua niciodata locul mamei si de ce atunci cand hotarasti sa aduci pe lume un Omulet trebuie sa iti asumi imensa responsabilitate care vine odata cu el. Asuma-ti grijile, nesomnul, indoielile, dar primeste si dragostea nemarginita care vine la pachet cu noul si minunatul tau rol de mama.

sursa featured image

Articole pe aceeasi tema

26 Comments

  • Alexandra
    28/11/2016 at 9:25 pm

    Si mie imi spune toata lumra ca l-am invatat in brate si sa-l las sa planga sa faca plamani…Fiecare face cum doreste, eu nu pot sa-l vad suferind dupa mine, nu de asta am rabdat 6 luni in pat sa-mi pastrez puiu. Nu-mi pasa ce zice lumea, eu fac ce stiu.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      29/11/2016 at 10:39 am

      Si eu cred ca e cel mai bine sa iti urmezi instinctul de mama <3 treaba asta cu "lasa-l sa planga, face plamani" mi se pare cumplita. Ca multe altele sugerate de "binevoitori".

    • ELIZA
      29/11/2016 at 11:57 am

      CAND O SA SE MAREASCA, VEI PLANGE SI ITI VEI DORI SA DAI TIMPUL INNAPOI!. ITI VEI DORI DIN NOU GHEMOTOCUL CARE SA ITI FURE SOMNUL, CARE SA AIBA RASUL CRISTALIN SI SINCER, CARE SA-TI OCUPE VIATA INTR-UN MOD CAT SE POATE DE FRUMOS! PUIUL MEU ARE 12 ANI ACUM! SI NU AM REUSIT SA-I ADUC UN FRATIOR!

      • ruxandra
        Ruxandra Luca
        29/11/2016 at 12:05 pm

        Poate ca puiul pe care il asteptati de atata timp va veni! Eu cred ca niciodata nu e pera tarziu si cunosc multe povesti care confirma lucrul acesta.

  • Bianca
    28/11/2016 at 10:04 pm

    Sincer nu prea impartasesc astfel de idei, cred ca te arunci prea repede sa crezi ca te afli in papucii altei mamici cand nici macar nu ai vazut cum arata de fapt acei papuci. Am observat asta ca fiind o caracteristica comuna a mamelor care doar ele se cred deosebite. Daca am alaptat 1 an sunt deosebita, daca am alaptat 2 deja sunt super mama, daca am mai stat si acasa, fara sa mai fac nimic altceva.. woow merit medalie.. dar daca am si dormit cu ea/el in brate si in pat si a mancat si blw.. deja imi permit mai mult decat sa dau sfaturi, deja pot sa critic, sa etichetez, sa cataloghez. Nu crezi ca doar dintr-o descriere de o propozitie a unei cunostinte, ai facut portretul mamei iresponsabile….

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      29/11/2016 at 10:32 am

      Aici nu e vorba de mama perfecta vs cea iresponsabila. Aici e despre puiul de om care are nevoie de apropierea mamei, in special in primele luni de viata, mai mult decat orice. El, Omuletul, e cel mai important.

      • Monica
        29/11/2016 at 5:24 pm

        Si eu subscriu in totalitate la ce a scris Bianca mai sus. Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar ma enerveaza postarile in care mamele care stau acasa sau care dorm cu copilul in pat compatimesc copiii celor care dorm singuri sau ale caror mame nu i-au alaptat pana la x ani. Dc pe voi va deranjeaza va compatimeasca alte persoane, voi de ce credeti ca aveti dreptul sa faceti asta? Sau sunteti chiar asa convinse ca detineti adevarul absolut dupa ce ati devenit mame?

    • Dorina
      29/11/2016 at 12:53 pm

      BUna, as vrea sa te intreb nu crezi ca acelasi lucru il fac si mamicile care nu alapteaza 1 an sau 2, care nu dorm cu bebelusi lor, care se intorc la munca dupa cateva luni…ele nu judeca, ele nu se uita chioras la mama care alege sa stea acasa cu bebelusul ei, care nu isi lasa copilul singur intr-o camera avand ~mandria~ ce odor cuminte si independent are inca de la 1 luna sau 2 sau 3, al caror copil este de fapt crescut de bunici, matusi…da fiecare are dreptul sa aleaga, de aceea ne-a dat Dumnezeu liberul arbitru si da poate in unele cazuri lucrurile sunt altfel decat se vad sau se povestesc, dar sunt cazuri in care lucrurile sunt exact asa cum se vad si se povestesc. Sincer admir mai mult o femeie care are curajul sa spuna in gura mare ca nu isi doreste copiii, oricare ar fi motivele ei decat una care face un copil (oricare ar fi motivul ei) desi nu are stofa de mama si nici nu isi dorea…si nu , nu toate suntem facute sa fim mame.

    • Bogdan
      29/11/2016 at 1:37 pm

      Bianca, nu mi se pare că subiectul articolului este “mama iresponsabilă”, ci copilul.
      Copilul și nevoile lui.
      Părinții care se documentează și nu-și cresc copilul după sfaturile bunicilor au șanse mai mari să aibă copii mai sănătoși (fizic și mental) și mai inteligenți.

      Îți recomand să citești:
      Dangers of “Crying It Out” – https://www.psychologytoday.com/blog/moral-landscapes/201112/dangers-crying-it-out

      Toddler Discipline That Works (It’s About Our Attitude) – http://www.janetlansbury.com/2013/05/toddler-discipline-that-works-its-about-our-attitude/

      La ce sa te astepti cand esti insarcinata, de Heidi Murkoff – http://www.elefant.ro/carti/parenting/la-ce-sa-te-astepti-cand-esti-insarcinata-18239.html

      Secretele inteligentei copilului, de John Medina – http://www.elefant.ro/carti/parenting/secretele-inteligentei-copilului-209205.html

  • Mariana Balaban
    29/11/2016 at 6:56 pm

    Incredibil …dar adevărat! Ce mă bucur că în “globul meu de cristal” nu sint aproape astfel de suferințe! Din păcate în poveste este o mama cu răni adânci și un copil ce a ales sa-i fie VINDECATOR

  • Aurelia
    30/11/2016 at 12:39 pm

    Mi se stupid ca se generalizeaza ca un copil care doarme singur este lasat sa planga pana se resemneaza, mai ales fara sa cunosti indeaproape situatia respectiva. Unii copii, cum este si al meu, dorm foarte bine in patut in camera lor, al meu chiar se linistete cand il asez acolo. Faptul ca se poate si altfel, nu inseamna ca e gresit. Daca si copilul meu ar fi plans ca doarme singur, nu as fi avut nicio ezitare sa il iau cu mine in pat. Articolele de genul asta nu fac decat sa genereze un sentiment de vinovatie pt. mamicile care nu procedeaza “ca la carte” si nu e corect. Articol de 2 bani.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      30/11/2016 at 2:22 pm

      Nu stiu ce inseamna sa procedezi “ca la carte”. Care carte? Articolul acesta nu este despre co-sleeping sau mame perfecte. Nu este despre mine sau despre tine. Ci vorbeste de nevoia oricarui Omulet de a o avea pe mami aproape. Cu trupul, dar mai ales cu sufletul.

    • Andreea
      03/01/2017 at 11:20 am

      Foarte corect spus, Aurelia!
      Miss “Know it all”, de unde stii tu cu precizie ca acea “mama norocoasa” si-a lasat copilul sa planga??
      Am fetita de aproape 7luni(alapatata) si nu am lasat-o sa planga nicio secunda si cu toate astea din prima seara doarme singura in patutl ei, in camera ei, iar de la 3 luni adoarme singura netinuta in brate/leganata/mangaiata, pur si simplu asa a fost in cazul ei. In 7 luni nu am avut nicio noapte nedormita, fetita adoarme in jurul orei 8 dupa baie, se trezeste la 7. “Ya right! 🙄”ai zice, nu? Dar, DA, sunt si eu o mama norocoasa! 😊
      In acest articol mi se pare ca iti versi frustrarea, pur si simplu!

      • ruxandra
        Ruxandra Luca
        03/01/2017 at 11:10 pm

        Andreea, ai inteles atat de putin din acest articol, incat mi-as dori sa nu il fi citit deloc.

        • Lore
          04/07/2017 at 9:02 pm

          Fiecare părinte știe care e aranjamentul de somn cel mai bun pentru el si pentru pui. Dar cred că miza articolului era alta…ce înțelegem prin mama norocoasa…eu cred că sunt norocoasa că am un copil sănătos și vesel, care la început dormea 7-8 ore legate, acum nu depășește 5, dar mă simt la fel de norocoasa. Nu cred că postarea era despre mama respectiva, ci despre etalonul pe care îl setam privind copii buni, copilul perfect și în consecința mamele bune, norocoase. Hai sa din serioase, nu e că și când curentul principal nu e asta- cu cat deranjează mai puțin, cu atât e un copil mai bun și mama mai priceputa. Cred că Ruxandra doar a încercat doar sa aducă o perspectiva noua.
          Pe mine mă înnebuneste expresia ” fa așa, nici nu o simti că ai copil”.. dar vreau sa simt prin toți porii că îl am..just my two cents

  • Daniela
    01/12/2016 at 1:32 pm

    Imi pare nespus de rau sa constat ca sunt si mamici lezate de acest articol. Mama perfecta nu exista, articolul nu se refera la co-sleeping, cum spunea si Ruxandra Raluca, nu se refera nici la alaptatul pana la X ani. Al meu are 9 luni si jumatate si dupa o mica problema hormonala de a mea, nu mai vrea deloc san. Imi pare rau dar nu am de ales… Doarme cu mine pentru ca atat eu si el asa simtim, il tin cat pot destul de mult in brate chiar daca lucrez si mi se rupe sufletul cand plange dupa mine. Din fericire, nu lucrez in fiecare zi. Toate avem indatoriri care pot limita intr-un fel sau altul apropierea de micutul/-a nostru/-astra. Asta nu inseamna ca suntem mame iresponsabile, facem tot ce putem sa fim acolo pentru ei. Dorina are intr-un fel dreptate, sunt si femei care nu vor copii. Nu stiu daca nu sunt facute sa fie mame, n-as merge pana acolo. Cred ca societatea ne-a pervertit instinctele materne si prioritatle. Dar e mai bine ca aceste femei sa ofere spre adoptie unor familii cumsecade copiii pe care nu-i doresc decat sa aiba o copilarie nefericita. Asta cu mandria ca este independent la cateva luni, mi se pare penibila, e o intrecere fara sens care face rau bebelusilor, ca orice fortare de altfel: de a merge mai repede, de a face la olita mai devreme decat altii etc.

  • Andreea
    24/04/2017 at 1:03 pm

    Când aud asemenea povesti…Sau ca acelea cu “lasa-l să plângă că se liniștește singur” și ce mandre mai sunt mămicile care reușesc imensa performanta….Nu pot să spun decât ca au făcut copii degeaba. Cum sa stai pasiva să asculți cum plânge disperat bebelusul tău și să nu îl tii la piept să se liniștească?! Se obișnuiește in brațe….Așa, și?! Doar nu ajunge la facultate alăptat sau cu suzeta sau legănat sau plimbat în brațe de mami. Eu prețuiesc fiecare moment cât încă mai pot să îl țin în brațe și mă intristeaza gândul că va ajunge prea mare la un moment dat și nu voi mai putea face asta. Dar sigur găsim noi alte modalități să ne iubim 💓

  • Lucica Lazar
    16/05/2017 at 3:21 pm

    Eu am doua fete si mereu am fost langa ele, o buna perioada de timp nu am lucrat pentru ca nu aveam cu cine sa le las. Acum am un nepotel de 5 ani si 7 luni, il cresc eu de la o luna si 2 sapt..tot timpul e langa mine sau sotul meu facand exceptie cand e la gradi, e foarte tare atasat de noi…. doarme cu noi in pat 🙂
    El e sufletelul nostru <3

  • Alice
    25/05/2017 at 4:05 pm

    In sfarsit citesc ceva extraordinar pe un blog! Foarte frumoasa povestea!

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      25/05/2017 at 4:23 pm

      multumesc mult, e scrisa din suflet!

  • Crenguta
    27/06/2017 at 4:34 am

    Imi pare rau de un articol scris asa frumos, dar nu sunt de acord. Mai constient sau nu, tinta este culpabilizarea mamei spre niste comportamente stereotipe si retrograde ale unui rol care a evoluat si continua sa evolueze. Este bine ca fiecare viitoare mama sa se informeze despre cat mai multe optiuni, dormitul in acelasi pat, alaptare, dormitul in pătuț propriu, etc. Dar decizia apartine patintilor si atat. Imaginea asta telenovelistico-lacrimogena cu bebelusul care si-a stors si ultima lacrima si s-a resemnat mi se pare nu doar santaj emotional, ci si eronata. Bebelusul nu prea renunta. Vrea sa supravietuiasca. Asa ca o sa isi ia ce are nevoie de cate ori are ocazia. Daca am asculta mai mult fiecare bebelus, in loc sa stereotipizam, am accepta mai bine diferenta si am avea mai multi bebelusi satisfacuti. Ba mai mult, consider ca in lumea de azi, mamele au nevoie de toata incurajarea posibila ca sa gaseasca un echilibru intre roluri si sa depaseasca stereotipiile de gen.

    • ruxandra
      Ruxandra Luca
      28/06/2017 at 7:04 am

      O spune Dr. Laura Markham mult mai bine decat mine aici http://ruxandraluca.ro/mami-nu-ti-lasa-puiul-sa-planga/ Ca sa intelegi diferenta dintre dezvoltarea bebelusului caruia i s-a raspuns imediat la nevoi si cel lasat sa planga. Ambii supravietuiesc, insa creierele li se se dezvolta in mod diferit. N-are nici o legatura cu stereotipurile, cu alaptarea sau cosleepingul.

  • Adrian Enache
    27/06/2017 at 8:44 am

    Bebelușul nostru a dormit mai mult în pătuțul lui de la început. Îl mai luăm cu noi când simțim că are nevoie sau când nu se simte bine. Îl luăm în brațe și îl pupăm cu orice ocazie. Îi spunem mereu că îl iubim și că suntem norocoși să-l avem. E atașat de părinți dar și foarte sociabil. Putem mereu să-l lăsăm o noapte sau mai multe cu bunica sau cu nașii și nu plânge după noi.
    Încercăm să-l încurajăm să descopere singur lumea și să ne asigurăm că ne simte mereu de partea lui și că-l sprijinim în orice vrea să facă.
    Facem cum simțim și rezultatele sunt pe sufletul nostru. Primim critici că suntem prea iubitori sau prea indiferenți, că nu avem grijă cum trebuie de copil, că-l răsfățăm prea mult. Nu ne sfiim să ne contrazicem rudele sau prietenii dar nici să urmăm sugestiile care sunt spre binele copilului.
    Eu cred că un copil trebuie să primească multă dragoste și să simtă acest lucru. Iar dragostea nu se cumpără de la magazin, trebuie dăruită din suflet.

  • Raluca
    29/06/2017 at 11:15 am

    Copilul meu a dormit foarte bine in patutul lui până am inceput sa il luam cu noi dimineața , somnorosi si cu poftă și dor de el. Acum doarme cu noi si doarme foarte bine. Uneori se trezește noaptea dar suntem aproape si il ajutăm sa adoarmă la loc. Daca as fi simțit ca nu ii e bine cu noi l -am fi lasat sa doarmă singur. Dacă as fi fost nevoită sa mă intorc la muncă sau sa nu pot alapta as fi facut tot posibilul sa ii fie bine . Eu sunt convinsa ca copiii nu se răsfață in bratele mamei ,tatălui ,familiei . Ci doar au nevoie de noi , de dragostea noastră ,de atingerea cu iubire care vindeca orice.
    Si care credeți ca nu va doriți sa fiti mame NU E OBLIGATORIU. Azi nu mai e obligatoriu. Dar dacă alegi sa fii , pai sa fii sigură ca nu e ușor.

  • Laura Craciun
    05/07/2017 at 10:39 am

    Atunci eu sunt cea mai “ghinionista” mama ever :))) Baietelul meu nici macar nu doarme ziua daca nu ma simte langa el. Glumesc, chiar daca mi-ar placea uneori sa am mai mult timp, nu as sacrifica niciodata nevoile lui de atasament, securitate, dragoste pentru gatit, curatenie sau mai stiu eu ce. Pentru ca eu cred ca, in timp, copiii care se simt iubiti si siguri emotional devin mult mai independenti si curajosi decat copiii care au simtit frecvent teama de abandon, nesiguranta etc.

  • AdrianaT.
    31/07/2017 at 9:50 pm

    Cum furia orbește, nici nu știți ce citiți, eu va propun sa recitiți textul poate a doua oară reușiți sa înțelegeți, in text nu scrie ca trebuie sa iei copilul in pat cu tine daca el doarme liniștit in patul lui, scrie ca multe mame își lasa copii sa plângă pana se liniștesc singuri. In anul 2017 cu “n” posibilități de a învața ce e bine ptr copil si părinți, multe mame se limitează la “eh noi cum am crescut sau e bine si asa…etc”. Din ce înțeleg eu ca vrea sa sublinieze, ceea ce ma revolta si pe mine, este faptul ca multe femei fac copii fără sa simtă sa fie mame sau cu o noțiune greșita de a fi mama. Dar când nu simti mai bine nu chinui un suflețel, daca esti cu adevărat o mama te doare orice lacrima a puiului tău, n-ai cum sufletește sa îl lași sa plângă fără sa îl alini, o îmbrățișare este alinarea si celei mai crunte dureri ! Nu era vb despre alăptat si co-sleeping, era vorba strict despre mamele “norocoase” care își lasa copii plângând așteptând liniștite sa se calmeze singuri !

LEAVE A COMMENT