Copilul nu vine să salveze relația, vine să o pună la încercare

Copilul nu vine sa salveze relatia, vine sa o puna la incercare

Stiu oameni care au hotarat sa aduca pe lume un copil fix cand relatia lor scartia mai rau, in speranta ca o vor salva. Nu au reusit. Iar cand totul s-a destramat, dincolo de impartit masina si casa, au inceput sa traga care incotro si de un pui de om nevinovat.

Viata reala n-are treaba cu filmele pline de mame Zen, care isi intampina seara barbatii euforice si cu chef de toate cele. Numai ce vezi saruturi pasionale, o cina linistita urmata de sex in slow motion si somn de voie pana dimineata. Timp in care, nu stiu, zanele au grija de bebelus sau asa e copilul, doarme si rade, nu mananca, nu plange. Si-apoi zici ca faci si tu ca in filme, numai ca te loveste realitatea direct in moalele capului.

Am filmat la un moment dat un material pe tema asta cu psihologul Constantin Cornea, pentru rubrica mea de la Antena 1. Si a explicat omul  foarte clar cum sarcina nu face decat sa dezvolte vulnerabilitatile cuplului. Foarte rar o sarcina vine sa uneasca un cuplu. Pentru ca loveste in viata sociala, sexuala, sentimentala, loveste in bugetul familiei, in cariera celor doi. Si aceste lucruri ar trebui pregatite.

E si asa destul de greu sa faci fata schimbarilor care vin la pachet cu bebelusul cand relatia e numai lapte si miere, va dati seama cum se complica totul cand deja exista probleme.

Motivele pentru care apare un nou membru in familie sunt diferite, spune Constantin Cornea. Barbatul si-ar putea dori un mostenitor. In cazul femeii, poate ticaie ceasul biologic, poate nu se simte indeajuns de iubita de partener si isi doreste sa suplineasca asta, poate spera ca bebelusul va salva relatia care scartie.

Imediat ce afla ca este gravida, femeia incepe sa isi puna enspe mii de intrebari: oare cum va fi sarcina, voi putea sa nasc natural si sa alaptez, oare am sa ma ingras, ma va mai iubi dupa? Barbatul gandeste simplist: imi permit sau nu copilul? In plus, el se asteapta ca femeia vietii lui sa fie neschimbata, atitudinea ei si timpul pe care il poate dedica relatiei sa ramana la fel.

Femeia are la randul ei asteptari: daca partenerul nu a ridicat un pai pana la venirea copilul, e sigura ca dupa aceea va fi maxim implicat in treburile casei, ca doar e tata si tatii sunt responsabili. Nu neaparat. Cand vede ca lucrurile raman la fel, sfarseste dezamagita.

De aia e bine ca fiecare dintre ei sa isi spuna clar asteptarile inainte de a deveni parinti. Discutia asta deshisa poate fi purtata ori acasa, ori in cabinetul psihologului, daca altfel nu merge treaba, important e sa existe. Intreaba 10 femei de pe strada cand se simt iubite si ai sanse mari sa obtii 10 raspunsuri diferite. Pentru ca suntem unici si chiar daca femeile si barbatii au teoretic aceleasi nevoi, aceste nevoi pot fi implinite diferit.

Perioada sarcinii vine cu provocarile ei si ca sa treaca mai usor peste toate, „femeia are nevoie de iubire, de gesturi frumoase, de umor, are nevoie sa creada ca va fi sprijinita si in principiu are nevoie de orice vine ca sa ii dea senzatia ca relatia merge in directia buna.” (Constantin Cornea) 

Si mai e ceva la care mi-as dori ca viitorii parinti sa se gandeasca. Tot de la psiholog citire, nu de la mine:

In perioada intrauterina se formeaza mare parte din caracterul si comportamentele ulterioare ale copilului. Tot ceea ce simte femeia nu tine doar de femeie, ci de interactiunea femeii cu mediul exterior. Daca pana atunci femeia a suportat anumite elemente negative din partea barbatului, de data asta, perspectiva psihologica spune ca nu mai este la fel de indreptatita sa faca acelasi lucru.” Pam, pam!

Mai e si presiunea imensa pusa de societate pe mama. Rolul de mama este foarte plin. Tatal care nu schimba scutece, nu hraneste, nu plimba prin parc si nu adoarme copilul seara e rar spre deloc blamat, in vreme ce mama este imediat pusa la zid. E normal ca ea sa stea acasa cu copilul, sa renunte la cariera, la iesiri, la tot ce insemna viata ei de dinainte, ca doar e mama si asta ii ocupa tot timpul.

Statul acasa non-stop cu puiul de om te face uneori sa simti ca o iei razna. Il vezi pe el plecand dimineata la serviciu, dusat, parfumat, gata sa isi duca viata de om mare si liber, in vreme ce tu esti prinsa intre aceiasi patru pereti, cu acelasi omulet pentru care ti-ai da mana dreapta, dar de care n-ar strica sa te desprinzi ocazional.

Si-apoi cand vine barbatul seara acasa, obosit si el si dornic de una, alta, il intampini cu o falca in cer si una in pamant, ii pui rapid copilul in brate (nu-l pupi, nu-l intrebi de sanatate) si fugi sa te inchizi cinci minute in baie. Sa ai liniste, sa respiri si sa iti auzi gandurile pentru prima data pe ziua respectiva.

El nu intelege de ce nevasta e brusc o scorpie, ea il vede responsabil de toate relele pamantului. Nici unul, nici altul nu spune deschis ce simte. Pentru ca nu au timp si energie sa vorbeasca. Iar fantezia sexuala suprema devine o noapte de somn neintrerupt.  Si uite-asa se duce totul de rapa, desi pornisera la drum tare indragostiti si ferm convinsi ca vor fi impreuna pentru totdeauna.

Bun, deci comunicarea, sexul, viata sociala, nimic nu mai e ca inainte de copil. Iar solutia ca sa nu ajungeti sa va scoateti ochii este sa vorbiti mult si deschis. Inainte de sarcina, pe parcursul ei si dupa ce deveniti parinti. Vorbiti deschis mereu (nu te astepta ca celalalt sa ghiceasca ce vrei), fiti empatici si atenti la nevoile celuilalt.

Copiii nu vin sa salveze relatii pe cale de destramare, insa pot completa in cel mai frumos si magic fel posibil o relatie intre doi oameni care se iubesc si se respecta. Pentru ca asta e pana la urma familia, magie si iubire.

foto

45 comentarii pe “Copilul nu vine să salveze relația, vine să o pună la încercare

  1. Antonia spune:

    Asta s-a întâmplat și in relația noastră, exact ce spui aici, aceleași probleme, aceleași greșeli. E dureros…

      • Madalina Cora spune:

        Ceea ce spui este un #SUPERMEGAADEVAR. Eu am experimentat multe situatii de neînțelegeri,de tensiuni inainte ca sa raman însărcinată,dar asta nu pentru ca nu ne iubeam ci pentru ca ne pasa in mare parte de ce
        spuneau ceilalti,lucru care clar ne afecta. După ce am ramas însărcinată,si fetita noastra s-a nascut totul s-a schimbat radical. Am inteles amândoi ca NOI suntem cei mai importanți,NOI suntem cei care conteaza. Slava cerului acum Ne sprijinim amândoi reciproc,ne ajutam reciproc,cum de altfel este si normal. Restul cum vin,asa pleaca. 😇

  2. Irina spune:

    Ca bine mai spui…exact ce gandeam si eu intr-o zi .aparitia unui copil pune la mare incercare cuplul si daca inainte cuplul nu era bine sudat sunt sanse mari sa se destrame.un copil nu uneste cuplul daca cuplul nu era dinainte unit.dimpotriva sunt sanse mari sa te desparta.eu am inceput sa-mi cunosc mai bine sotul de cand s-a nascut copilul cand stai acasa vezi altfel lucrurile.inainte eram plecata toata ziua cu gandul numai la munca relatia era asa de timp liber,cand stai acasa insa se schimba treaba brusc sotul devine omul ala pe care te bazezi cel mai important sprijin al tau si daca nu-ti raspunde asteptarilor dezamagirea e crunta

    • Ruxandra Luca spune:

      Exact. Si ei au asteptari de la noi si atunci inclusiv dezamagirea lor poate fi crunta. Mai ales daca nu vorbim unul cu celalalt. Plus nesomnul, plus viata toata data peste cap, se aduna si isi pun amprenta pe relatia de cuplu.

  3. Iulian Stefanescu spune:

    Corect, dar intrebarea mea ar fi daca sotul nu merge la munca nu castiga banii aia care sunt necesari o data cu aparitia puiului de om ? cum ar trebui sa aiba timp sa faca si o lista intreaga de lucruri acasa ? Sa fim seriosi majoritatea din noi dupa aparitia unui copil lucram mult mai mult necesitatile sunt mult mai mari… vi de la servici dupa 10-12 ore si iti doresti liniste ajungi acasa si prinzi putina energie cand il vezi minunea dar asta nu inseamna ca acum incepi sa dai cu aspiratorul si sa faci toate treburile casei. Te bucuri de cel mic te joci cu el petreci putin timp cu el, asteptarile expuse sunt nerealiste mai ales ca un copil asa cum ti-l inveti asa il ai. Cunosc cazuri in care parintii i-au cantat in struna celui mic cel mai mic sunet scos hop si mama acolo sa vada ce s-a intamplat si asa folosind o expresie romaneasca „li s-a urcat in cap” insa am si cazuri opuse in jurul meu l-au invatat sa stea si singur in patut ca daca plange nu inseamna ca vine mami in secunda 2 si gata cei drept supravegheat video dar mama avea timp sa isi faca treburile prin casa. Unde s-a ajuns ? va spun eu am mosit ambele familii de mai sus cel care a primit numai ce a vrut face si acum ce vrea din familia lui iar relatia lor scartie ea are impresia ca el nu face prea mult desi lucreaza 12 ore pe zi ca sa ofere un trai decent familie iar el se simte neglijat pentru ca nu mai are o viata de cuplu dupa cum spunea-ti mai sus „ii pune copilul in brate si fuge in baie” restul e cancan.
    Familia din situatia opusa duce o viata mai linistita copilul este ascultator tinut pe langa mama intr-un scaunel urmarind ce face ea deja acum la cativa anisori o ajuta la bucatarie, stie ca la ora de culcare se merge fiecare in camera lui si dupa povestea de noapte stingerea… iar cuplul traieste linistit chiar daca sotul lucreaza la fel 10-11 ore pe zi seara cand vine este intampinat de familie, are parte de viata de cuplu sotia nu a uitat sa il primeasca ca si pana sa vina copilul…
    De ce aceste diferente ? niciuna din sotii nu are parte de ajutorul familiei constant sa zici ca la cea de-a doua sta bunica cu copilul… nivelul financiar este apropiat niciunii nu se scalda in bani… totusi educatia pe care o dai copilului incepe de mic si eu personal cred ca „daca il lasi sa ti se urce in cap” doar pt ca nu stai tu bine cu nervii sa auzi si putin plans sau pentru ca ai impresia ca acel copil trebuie sa fie de portelan sa nu planga ci sa stea acolo tot timpul fara sa scoate sunete chiar daca asta implica sa stai langa el mai mereu…inseamna ca nu sti sa faci diferenta intre a avea o familie si a avea un copil.
    O familie inseamna 3,4,.., x persoane implicate si un copil inseamna o persoana…. probabil o sa fiu blamat si judecat dar un copil se face pentru ca ti-l doresti nu pentru ca trebuie cum spun multi si trebuie sa fi pregatit sa abordezi aceasta schimbare realist… daca tu crezi ca un barbat care lucreaza 10-12 ore acum cand a aparut si un copil o sa se schimbe si o sa mai bage 1-2 ore si acasa te inseli amarnic pentru ca daca el inainte avea acel timp sa mai faca ceva si in casa acum dupa un program incarcat nu v-a mai avea nici o tragere de inima mai ales in conditiile in care sotia il neglijeaza ! NU copilul este de vina din punctul meu de vedere ci modul in care o femeie il educa si isi aloca atentia… daca ea stie sa faca diferenta intre o familie si un copil… pentru ca aceasta diferenta duce la acele despartiri dureroase pt copil mai tarziu.

    • MIA spune:

      Deci in opinia dvs. femeia este de vină?
      Dar in cazul in care lucreaza si femeia iar reactia sotului este aceiași cine este vinovat?
      Pentru ca da,există si femei care merg si la munca si se ocupa si de copil,casa si toate cele,si tot ce primeste in schimb su t reproșuri gen,de ce e usa deschisa sau aspiratorul nu e la locul lui.. Luminati-ma..

    • Alexandra spune:

      Nu stiu daca aveti sau nu copil, dar dupa felul in care ganditi, as tinde sa cred ca nu. Din punctul meu de vedere, de mama cu copil de 2 luni, cred ca job ul sotului incepe la 7 dim si se termina la 7 seara. Jobul meu incepe cand se trezeste copilul si se termina daca am norocul sa fie linistit, sa adoarma si sa stea asa macar 3 ore. Asta inseamna mai mult de 12 ore intr-o zi, deci comparatia facuta de dvs. nu e corecta. Tinand cont ca nu am pe nimeni care sa ma ajute, pentru mine chestii ca baia, epilatul, pensatul sunt S.F. si se intampla uneori si o data la doua saptamani. Sa nu mai zic de faptul ca de cand am nascut nu am mai avut 6 ore consecutive de somn profund. E normal ca atunci cand vine sa-mi preia din responsabilitati atat cat poate, pentru ca dupa ce se culca el, eu o sa mai continui cateva ore.

      • Anca spune:

        Și aș adăuga că soțul are pauza lui de prânz ( poate chiar de o oră) in care mănâncă mâncarea calda, mestecata, în liniște și fără să se aplece de 5 ori după o jucărie. Sa nu uitam de pauzele de cafeluța și alte glume cu colegii cu care socializează. Și asta cu munca de 12 ore e mult spus. In general programul e de 8 ore cu bancuri și alte cafele incluse, restul fiind cel mult stat in trafic cu radioul pornit.

    • Rafi spune:

      Iulian,mi se pare atât de deplasat ce spui tu!!!un copil nu e un animal de companie pe care îl dresezi să facă la oala cu nisip și dacă îți iubești copilul cu atât mai mult că ai doar unul,înțelegi că în primii ani,ființă aia mica și capricioasa are nevoie de muuuult dragoste și atenție!!!sa stai cu copilul în brațe de cate ori el plânge,nu e alint,e dragoste!!!îți zice o mama de trei copiii și unul pe drum care îi crește fara bona,fara menajera și fără măcar o bunica sau cel mai mic ajutor!!!afecțiunea si atenția necondiționată e cea mai bună investiție în copilul tau!

    • Ruxandra Luca spune:

      Iulian, fiecare opinie exprimata fara jigniri este o opinie binevenita. Atat doar, anumite lucruri pe care le sustii sunt in contradictie cu ceea ce promovez pe blog, cu felul in care imi cresc copiii si cu ceea ce recomanda multi oameni care au studii si experienta in domeniu.

    • ella spune:

      VEdeti lucrurile cam limitat, sunt multe situatii, insa de regula ce este exprimat i articol reflecta o stare de fapt des intalnita, . Eu am lucrat pana in ziua in care am nascut. Am lucrat si dupa aceea, imediat ce am fost cat de cat in stare, am avut o situaite mai complicata cu alaptatul..ce sa zic sunt si copii cu probleme medicale in alte familii..nu am avut parte de sprijinul sotului ..nicic emotional nici ca prezenta fizica ..nica macar financiar atat cat s ar fi cuvenit sa fie ..am incercat sa i explic de mii de ori..sa i cer ajutorul, am incercat cat am putu sa merg pe unde era el cu copilul dupa mine, de multe ori nedormita..conduceam. si tot nu pricepea nimic, cand avema mai mare nevoie, pleca…

    • Anca spune:

      Dacă aveți copil, înseamnă că aveți un copil supranatural care plânge extrem de rar. Daca nu aveți, nu știu cine v-a mințit că un copil mic plânge „puțin”. Stați 2 ani de zile cu un copil, singur, de dimineață până seara și apoi să ne mai scrieți ce reprezintă pt dvs „puțin”.

  4. Alexandra spune:

    P.S.: Spuneati ca barbatul nu mai are nici o tragere de inima sa faca chestii prin casa, mai ales daca sotia il neglijeaza. Intrebarea mea e: pe noi, femeile, cine si in ce fel ne motiveaza sa avem „tragere de inima” sa facem chestii? Vine cineva si ne aduce flori, prajituri si ne face masaj ca facem treaba buna cu copilul? Ne spune cineva ca suntem frumoase cu 16 kg in plus, vergeturi, celulita si piele netonifiata?

  5. Monica spune:

    In viata unui copil ambii parinti trebuie sa se implice. Amandoi muncesc, poate nu in aceaiaşi masura de mult, dar daca, dupa ce este hranit si schimbat, taticul il scoate putin in parc, e o gura de aer pt mama. Si credeti-ma are mare nevoie. Nu trebuie neaparat zilnic, dar ii trebuie. Vorbiti de motivatie, dar ce motivatie sa va mai ofere acea femeie cand e terminata mai mult psihic decat fizic sau cand se vede neepilata, ciufulita, cu hainele sleampate pe ea ca nu a avut timp nici sa respire?
    Stiti cat conteaza un:” arati bine azi draga mea”, desi ea stie ca nu e asa?
    Vreti motivatie, oferiti motivatie si atunci vreti vedea imbunatatiri.

  6. S spune:

    Toate comenturile observ ca sunt exact ceea ce spune articolul sa nu faci 😂,tipic romanesc gandire rimaneasca,femeile au facut un copil si doamne ce martire mai sunt ele,intradevar nu dormi noaptea urla plange etc dar uitati sa fiti femei si sa vb cu soti vostri,ei nu inteleg starea voastra si nici nu pot concepe ce se intampla acasa pana nu vad si nu le explicati,asa cum nici eu pana sa am copil nu intelegeam.nu sunt perfecta dar tind spre asta si fac tot ce nu fac alti tocmai pt ca am principii si pt ca daca am un copil nu consider sa mi-am sacrificat viata ca sunt mai breaza ca m-am iluminat brusc,pt mine este o asumare si daca nu primesc ajutor sau mii greu nu incep cu reprosuri plangeri etc,cea mai mare prostie e sa te plangi in loc sa stai calm si sa vezi clar situatia si solutia;o mama calma e o mama fericita cu capul limpede cu un sot fericit si un copil cuminte;calm nu inseamna neaparat a nu urla si starea ta interioara care desi nu o exteriorizezi copilul sotul etc o percep,cu cat tu esti mai zen cu atat sunt si ei;si nu am ajutor din partea nimanui am refuzat sa stea socri parinti pe langa mine tocmai pt a-mi pastra starea zen,detest persoanele agitate si prefer sa imi fie mai greu dar liniste decat ajutor dar agitatie.bafta tuturor

  7. S spune:

    Si in sarcina am tot auzit de pofte nervi kg nesomn etc,pt mine au fost basme,m-am ingrasat dar controlat cu dieta si sport,am schimbat tot stilul de viata,de la haotic am aj la planificat si sanatos,nu am dormit nici noaptea bine dar nici nu am dat gramada pe pat ziua,mi-am pastrat programul,l-am denumit training pt cel mic,si mi-a fost mai usor asa,nervi de la oboseala ii alungam prin sport,sport facut acasa printre picaturi dar decat deloc mai bine 20 de min,sotul nu a fost presat cu nimic era oricum subconstient stresat de schimbarile care vor aparea si in loc sa ii reprosez ceva glumeam pe seama situatiei si a neprevazuturilor care vor aparea,dicutam calm si frumos pt a nu accentua atat presiunea lui cat nici a mea.

    • Alexandra spune:

      Draga S, eu tin sa te felicit si in acelasi timp te invidiez pentru energia fizica si interioara de a fi aproape de perfectiune. Esti exceptia din filme, despre care vorbeste articolul. Noi, restul care comentam, suntem mai rudimentare si ne lasam doborate si de oboseala, si de foame, si de dureri de spate si de frustrari. Asta e, nu pentru toata lumea merge cu putin sport si autosugestie.

    • ella spune:

      da, dar probabil ca nu esti o mama singura, sau cu un sot care e total dezinteresat,,si trebuie sa muncesti s aintretii copilul si sa alergi peste tot..

  8. Maria spune:

    Este perfect adevarat! Sunt mamica de 6 luni si intradevar, relatia este supusa unei adevarate incercari. Nu pot spune ca am avut de la inceput relatia perfecta. Am avut si bune si rele. Iar cand a aparut copilul am fost amandoi foarte bucurosi. Pe patul de spital ne promiteam amandoi ca vom face tot posibilul ca acest copil sa ne apropie. Ei bine, socoteala nu s-a potrivit iar in aceste 6 luni am avut parte de tot felul de situatii. Reprosuri din partea sotului ca nu mai este la fel de curat in casa, ca nici macar nu il mai vad, ca nu ma apropii de el, ca sunt stana de piatra si tot asa. In tot acest timp eu incercam sa ma adaptez la noile schimbari si provocari din viata mea. Am beneficiat de ajutorul mamei mele doar in prima luna de viata a copilului. Apoi am ramas singura si am fost nevoita sa invat sa ma descurc. Sotul lucreaza in deplasare si vine la cateva zile acasa. Atunci cand este acasa are momente in care ma ajuta si momente in care nu ma ajuta. Uneori chiar mi-a spus ca el nu ma mai ajuta la curatenie ca mi se urca la cap si nu mai sta cu copilul deoarece plange si el nu stie ce sa ii faca. Si de aici rezulta o gramada de nervi, certuri si discutii care nu fac decat sa zdruncine rezistenta relatiei. Sunt momente in care nici macar un dus nu pot face linistita deoarece copilul plange si nu il poate linisti si atunci aud strigate pe la usa de la baie. Este destul de greu iar eu sunt foarte curioasa daca pe masura ce copilul creste se mai schimba situatia.

  9. Virginia Obreja spune:

    Citesc anumite comentarii si nu imi vine sa cred. Nu sunt mama de mult timp si uneori sunt depasita, dar in privinta relatiei mele cu sotul meu in prisma celor citite e o exceptie. Sotul meu lucreaza aproape toata ziua insa are posibilitatea sa vina in pauza de masa acasa, unde petrece timp cu noi. Nu a indraznit niciodata sa imi reproseze ca nu sunt vasele spalate sau nu e suficient de curat in casa, atunci cand a putut a facut el sau daca nu a avut starea necesara a stat cu fetita si am facut eu! Nu inteleg de unde impresia asta ca sotul nu are nicio datorie fata de sotie si ca sotia trebuie sa le faca pe toate, consider ca femeia e vinovata pt ca il ajuta pe sot sa creada asta. Am o relatie de aproape 9 ani si indiferent de situatie a existatat egalitate intre noi, am lucrat cot la cot si o facem in continuare. Venirea pe lume a unui copil schimba foarte multe, insa ambii parinti sunt datori sa se respecte si sa se ajute si in niciun caz sa nu isi piarda timpul reprosand diverse, pot aloca timpul impreuna pt minunea sau minunile din viata lor.

  10. Xena spune:

    Am citit cu interes toate comentariile și cu greu m-am hotărât să îmi dau și eu cu părerea pe aici….
    Am 32 de ani, doi copii de 6 ani respectiv 10 luni și o relație de 13 ani cu soțul meu.
    La primul copil a fost greu…că nah, e primul, nu prea știu pe ce sa pui mana, când plânge se stresează toată casa și vecinii….dar, am fost ferma in decizii. In toate.
    Soțul muncește 8 ore și apoi inca 4-5 pentru afacerea noastră. Eu vad de tot ce tine de casa: copii, lecții, luat copil de la școala, cumpărături, facturi, bineintekes alăptat, culcat bebe,, mâncareenie…tot, cu mic ajutor gen”când vii, ia și o apa plata”.
    Nu e imposibil doamnelor. Mă întreb uneori când văd tinere mămici depășite de un bebe, ce se vor face când acesta va fi mărișor și va apărea al doilea? Pe primul îl duc la orfelinat? Sau cam ce fac cu el? Trebuie in continuare sa vezi de el. Și nu doar de mâncare și haine spălate. Ci școala, lecții, ghiozdane, penar cu creioane ascuțite, bani de teatru, treiningul miercuri când are sport, joaca, balet, înot, engleza…..deci dacă ești depășit de unul….cam ce faci când ai mai multi? Pe care îl neglijezi? Nu din rea voință, ci din neputință…
    Doamnelor, curaj, că se poate. Trebuie mai multa încredere în voi, in forțele voastre. Și muuulta răbdare. Și bineînțeles o foarte buna organizare.

  11. Monica spune:

    Si la noi relația s-a schimbat dupa venirea bebelusului nostru, avem fix aceleasi tipuri de probleme ca in articol: comunicarea slabă, viata intima nu mai e viata, oboseală, etc. Dar cu toate astea copilul ne uneste cumva. Prin venirea lui am inteles cat de importantă este comunicarea intr-un cuplu si ca trebuie răbdare, multă rabdare si dăruire din partea ambilor părinti…

  12. Elena spune:

    Acest specimen numit sot ,iubit,amant este un individ neevoluat inca din punct de vedere intelectual.Daca ar fii evoluat macar un sfert si-ar da seama ca un copil este responsabilitatea ambilor parinti,casa,curatenia,scoala,facturile etc..La fel cum dragostea ,sexul,amorul se face in doi la fel se impart si restul.Se simt saracii neglijati ptr ca nu mai fac sex oricand oricat,oricum.Ptr ca nu isi mai gasesc hainele asezate la linie ,ptr ca nu ii mai intreaba nimeni daca le e foame ,nu ii mangaie nimeni .Draga sotule sa iti zic un secret : Prioritatea nr unul ptr multi ani de acum inainte e copilul.El trebuie crescut si educat frumos si trebuie sa vada niste parinti frumosi ,veseli si cat mai linistiti.Tu iubitul meu sot sa stii ca te iubesc si te respect dar cred ca ptr o perioada mai lunga de timp trebuie sa ne concentram sa crestem frumos acest copil ,care sa ne faca mandrii intr-o zi .Pana atunci accepta-ma asa nepieptanata, nearanjata , sau ajuta-ma sa imi fac timp ptr asta . Ai rabdare ca iti vei primii si tu o mangaiere ,vei avea un sex nebun de 4-5 minute 🙂 .Ai rabdare drag barbat si lucrurile se vor aseza …asta daca vrei o familie ,daca nu mars din viata mea …sunt capabila sa ma descurc si singura.

  13. C.C. spune:

    Recomandarea cu discutia inainte de sarcina este buna, in teorie. La noi nu a funtionat, insa.
    Premiza de la care am pornit a fost ca dupa ce voi naste, voi fi aceeasi persoana ca inainte. Gresit! – In primele luni dupa nastere duceam absolut orice la extrem, aveam tendinta de a ma victimiza fara un motiv real si evident, aproape tot ceea ce facea el era gresit. O adevarata scorpie!
    Orice discutie se transforma rapid in cearta si parea sa fie din ce in ce mai rau in primele 6 luni- apoi incet-incet, lucrurile au inceput sa se imbunatateasca.
    Ce a mers la noi (pana acum) a fost ca am impartit concediul de ingrijire al copilului – . Initial am facut-o pentru motive financiare, dar mi-am dat seama ca a avut si un impact pozitiv in relatie: ne-a dat ocazia sa fim in ambele ipostaze.

  14. Q spune:

    Am citit cu interes articolul si comentariile. Ma simt ca intr-un cosmar din care nu ma pot trezi. Sotul meu s-a schimbat foarte mult dupa ce am nascut si discutiile au devenit din ce in ce mai intense si mai jignitoare la adresa mea. Am avut o relatie care a inceput frumos si a evoluat nu tot asa frumos. Dupa nastere a devenit foarte protectiv cu bebele iar pe mine ma vede ca pe un dusman. Mi-a si zis asta si multe alte lucruri. Ce m-a durut foarte mult a fost ca mi-a zis ca „si-a gasit si el cine sa-i creasca copilul”, „creier cat aluna”, si ca neglizez bebele cu alte cuvinte.
    Asta este omul cu care m-am maritat, care parea Fat Frumos din poveste.
    Bebele are 11 luni si este cel mai frumos lucru care ni se putea intampla.
    In casa tot fac eu..curatenie, spalat, calcat, mancare, adormit copil..etc. Mama mea ne ajuta in fiecare weekend cu mancare. Desi mi-a dat dovada de nemultumire la adresa mea, m-a mai ajutat, il mai scoate pe afara, dimineata mai sta cu el o ora, chiar 2. Il iubeste foarte mult.
    Ce nu pot intelege este ura fata de mine, de ce se comporta asa..mi-a zis chiar ca am nevoie de psihiatru si ca ar trebui sa ma duc sa discut cu cineva.
    Ma doare ca nu intelege ca certurile dintre noi afecteaza copilul, cu toata iubirea lui pentru el, degeaba il iubim daca traieste in tensiune.
    Cel mai frica imi e ca ar putea sa mi-l ia daca am divorta. Cred ca as dormi pe presul de la intrare si copilul tot nu l-as lasa.

    • Ruxandra Luca spune:

      Imi pare tare rau pentru situatia ta! Inainte de a discuta cu orice specialist la car te trimite el, e important sa vorbiti voi intre voi, sigur ca fara tipete, fara jigniri, fara acuzatii reciproce. Sau sa mergeti impreuna la „psihiatrul” ala la care te trimite el, sa stiti ca ati facut tot ce era de facut si in puterea voastra ca sa salvati relatia. De dragul vostru si al omuletului. De luat copilul nu se pune problema, stai linistita, te rog sa nu iti mai faci astfel de ganduri. E doar amenintarea preferata a barbatilor, fara fundament real.

  15. Florentina Vasilescu spune:

    Foarte mult adevar ,eu sunt una dintre mamicile implinite.Noi facem tot impreuna,adica de la curatenie,gatit,spalat copii,etc si fara ajutorul nimanui si sincer este greu si obositor cate-o data.Dar impreuna am trecut si trecem peste orice,comunicarea,iubirea si respectul fata unul de celalalt fac totul intr-o relatie.Avem doi copii minunati pe care ii iubim enorm si incercam sa le oferim tot ce putem sa nu le lipseasca nimic.

  16. adriana spune:

    Este foarte adevarat la mine la prima fata a fost bn nea cam.unit sa zic asa venirea ei dupa 3 ani jumate a venit si un baietel mam bucurat enorm.de mult ca am fata si baiat si speram ca si el dar na fost asa na venit la spital sa ne vada de loc isi tine copilu in brtae ca pe un dusman a fost cumplit sunt cupluri care nu pot sa aiba copii si el care avea perechir nui pasa 8 luni mai tarziu nea scos afara fata avand 3 ani junate nul.judec eu sunt fereicita cu copiilasi mei am.asteptat dupa ce am stat 4 ani despartit ca se va schimba da na fost asa am divortat nul.intereseaza copii nu vrea nici sai vada de judecat va judeca Dumnezeu.

  17. Liliana spune:

    Nu înțeleg de ce barbatii sunt mai slabi la capitolul inteligenta emoțională. Și bărbatul meu ma trimite la un psihiatru, pt ca zice el „suferi de depresie postnatala”. Eu sufăr pt ca nu primesc suficienta atenție, înțelegere și afecțiune din partea lui. Copilul este o minune, dar și o grea încercare, mai ales pt cuplurile nesudate sau în care partenerii sunt egoiști și încăpățânați. Nu am vrut sa chem pe nimeni sa ma ajute și vad ca, eu super obosita și cu el care nu ma înțelegere nu fac fata. El în loc sa ma înțeleagă, ma bârfește cu ai lui (care nu fac altceva decât sa pună paie pe foc și sa ma tragă la răspundere ca dc nu ma descurc singura) și ma trimite la psihiatru. Unde e dragostea lui? Unde sunt jurămintele lui de la căsătorie? Unde e grija fata de copil, ca e ușor pt tine sa dai divorț, dar pt copil e un handicap care îl primește încă de mic.
    Deci, ce sa fac în aceasta situație?
    Ca să nu mai zic ca e și mândru. Adică comunicarea pt el și ai lui = vorba lunga. Și uite ca suntem în 2019, iar unii tot în Evul Mediu au rămas.

    • yyyxxx spune:

      probabil iti spune asta in momentele cand incepi o cearta din nimic si nu te mai opresti cu tipatul. Dupa 2 minute de tipat, nu mai poate nimeni sa asculte ce zici (si nici sa ii pese) indiferent cata dreptate ai. Deci alege foarte atent tonul cu care spui anumite lucruri si momentele, nr de lucruri pe care le spui. Nu venii cu 10 lucruri de o data si nu aduce aminte de diverse din trecut (foarte multe femei fac chestia asta si rezulta cerrturi interminabile).

  18. Marius spune:

    Am citit pana la Antena1. Imi pare rau, poti sa fii cine ai fi, dar sa te conformezi in a lucra pentru acel post inseamna sa faci compromisuri mari fata de demnitatea ta.

  19. Anca spune:

    Dacă aveți copil, înseamnă că aveți un copil supranatural care plânge extrem de rar. Daca nu aveți, nu știu cine v-a mințit că un copil mic plânge „puțin”. Stați 2 ani de zile cu un copil, singur, de dimineață până seara și apoi să ne mai scrieți ce reprezintă pt dvs „puțin”.

  20. AG spune:

    Cred ca maternitatea si paternitatea aduc provocari mari unei relatii, indiferent de cat de roza ar fi ea. Pentru ca dinamica relatiei se schimba total, din atentia 100% concentrata pe parteneri, acum totul este concentrat pe copil. Abia in zilele noastre sunt oamenii mai open si indraznesc sa isi spuna sentimentele. Pentru o mama este cea mai mare provocare pentru ca isi dedica 100% din timpul ei pt ingrijirea copilului, iar pt tata este dificil pentru ca este si el parte din familie si este om pana la urma. Eu am muncit toata perioada sarcinii si dupa nastere, copil non stop, casa, firma, familie… ce sa zic😂 noi femeile suntem un miracol, dar avem voie sa ne plangem si noi, nu doar sa zambim si sa fim perfecte ca pe pinterest. Iar pentru tatici e normal ca e greu, ii loveste si pe ei trenul cand vin acasa. Stresul foarte mare se resimte de ambele parti si din nestiinta ne descarcam unul pe celalalt. Se practica si in familia mea asta. Si eu credeam in soare si in luna inainte sa am copii, dar realitatea te cam duce in iad in unele zile 😂 eu am 3 copii si ma loveste trenul din cand in cand, nu sunt perfecta, plang, ma cert cu partenerul, dar avem si momente frumoase. Nu suntem zmei nici unul din noi…este un inceput faptul ca discutam deschis despre aceste probleme doamnelor…este productiv sa stim ca mai sunt si altele ca noi, care gresesc sau care nu, trebuie sa avem de unde sa invatam.

  21. Sherrie Doreen spune:

    Soțul meu de 10 ani de căsnicie care trăiește împreună mi-a frânt inima și a decis să merg după o altă doamnă, mi-a fost zdrobit când soțul meu m-a părăsit, dar un prieten de-al meu mi-a dat contactul acestui om puternic, Mare Mutaba, iar acest bărbat a spus că o va face. Ajută-mă și soțul meu care m-a părăsit se va întoarce la mine în 48 de ore și am făcut tot ce mi-a cerut să fac și, în mod surprinzător, soțul meu s-a întors la mine cu inima plină de dragoste și atenție, toate acestea pentru tine, domnule, dacă vrei ajutorul lui e-mail-i pe adresa lui de e-mail: greatmutaba@ gmail .com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.