CADOUL LUI ALBERT

Ruxandra Luca, cadoul lui Albert

In urma cu putin timp, Albert a filmat prima lui reclama. A urmat o sedinta foto pentru aceeasi campanie, un spot radio si uite-asa, cu emotiile mele si completa lui dezinvoltura, a castigat si primii bani. Care au fost mai multi decat vazuse pusculita lui vreodata la un loc. L-am lasat sa-i cheltuiasca fix cum a considerat de cuviinta. Chiar eram nerabdatori sa vedem ce face cu ei: cel mai mare set Lego din magazin, bifat. Asta era previzibil. Cateva zile mai tarziu, al doilea cel mai mare set Lego pe care i-au picat ochii. Din nou, nicio surpriza.  Acum ca-i mai ramasesera destui, s-a hotarat sa-i pastreze. Ar fi vrut sa ne duca la munte din ei, asa ne-a spus, patru nopti, la un hotel cu piscina, stiam noi care, ca mai fuseseram acolo si ne placuse mult. Daca-i mai ramaneau bani dupa toata treaba asta, mai avea in cap o jucarie. Nu i-ar mai fi ramas, nici nu i-ar fi ajuns, dar faptul ca s-a gandit sa-si duca familia intr-un loc frumos mi s-a parut minunat.

Adevarata supriza abia acum vine. Ieri eram cu el in mall. Cu ambii copii, de fapt. Si m-a vazut ca ma tot uit la un tricou alb, simplu.

-Iti place? ma intreaba asa, din senin. In mod normal nu-l intereseaza catusi de putin hainele mele. Nu-i raspund si continui sa ma uit.

-Zi, iti place?

-Da, e dragut…

-Atunci fugi si probeaza-l. Ti-l cumpar eu. Hai, ce mai stai? Stateam ca nu puteam sa ma misc. El, copilul meu de sase ani, se oferise sa-mi cumpere un tricou din BANII LUI, bani  munciti, nu dati de noi. Voia sa-mi ia ceva mie, mamei lui, fara sa-l fi rugat si fara sa-i fi spus nimeni asta. Treaba cu vacanta la munte in care urma sa ne duca ramasese la nivel de discutie…ei, zice si el doar asa, ne gandeam, normal ca tot pe jucarii o sa-si dea banii pana la urma.  Dar ceea ce se intampla acum era cat se poate de real. A si dat sa scoata banii din portofelul pe care il purta la gat. N-avea mai mult de zece lei acolo, ca nu-l lasam sa umble cu cine stie ce sume la el, dar m-a asigurat ca urma sa-mi dea restul acasa, din pusculita.

In final m-am dus sa probez tricoul. Nu mi-a venit bine, asa ca am renuntat la el. Altfel l-as fi luat, sa stiti. Si l-as fi lasat sa mi-l plateasca, numai sa stiu ca-l am de la el.

Altul nu s-a mai oferit sa-mi cumpere. Gata, am pierdut ocazia. Dar ramane gestul asta al lui pe care am sa mi-l amintesc mereu. Nu pare mare lucru, dar pentru mine, ca mama, a fost totul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.