Parenting

Bradul de Craciun. A fi sau a nu fi

Ca la fiecare inceput de decembrie, intra in peisaj bradul de Craciun. E unul artificial, acelasi de noua ani incoace, de cand ne-am mutat in casa noua. 11 luni se odihneste in garaj, iar aproximativ trei saptamani pe an troneaza in living, impopotonat tot cu globuri, luminite si beteala rosie.

Si bradul si decoratiunile au scapat intregi din manutele lui Albert timp de 6 ani. Apoi a venit pe lume frate-su si totul s-a dus pe apa Sambetei. Daca peste primul Craciun cu doi copii am trecut cu bine, ca Aris avea abia 9 luni si nu isi activase inca puterea de teleghidat-terminator, anul trecut a fost jale.

Am scos atunci de proba si am decorat un brad de juma’ de metru, sa vad cat sta in picioare: din 48 de ore, a reusit performanta sa stea doua la verticala. Globurile au devenit mingi azvarlite dupa motan, iar bradul cu totul era fix ce voia Aris sa fie, adica bun de trantit, de calcat in picioare sau de incalecat. Orice argument rational ii intra pe o ureche si ii iesea pe cealalata. Jocul mama buna-mama isterica a ramas si el fara ecou. Era ori copilul ori bradul, si daca ati vazut pozele noastre de Craciun de anul trecut, stiti cine a ramas in peisaj.

Anul asta, situatia parea sa se fi schimbat radical. Ieri, pe la un sase seara, Albert ne-a pus sa ne imbracam toti in pijamale, a bagat pe YouTube niste colinde dintr-alea de ne plac si a cerut sa aducem din garaj bradul mare, cel de toate Craciunurile, spre a-l decora.

Dar esti sigur? Nu-i cam devreme? Cum o rectiona frate-tu? Eu ramasesem cu dezastrul de anul trecut in cap…

N-a fost loc de discutii, asa ca, imbracata in pijamalele mele rosii cu Mos Craciun si copiii intr-ale lor verzi cu reni si globuri, am trecut la scos de la naftalina decoratiunile si la impodobit bradul din plastic.

I-am ajutat numai cu instalatia. In rest, s-au ocupat de tot, cu asa entuziasm si pricepere, de-am zis ca nu-i adevarat. Au atarnat frumos globurile, fluturasii, ingerasii si ce alte nebunii colorate si prevestitoare de Craciun au mai gasit prin cutii, de jur imprejurul pomului, sa fie siguri ca nu ramane vreun coltisor nedecorat. Asta mic era maxim, cum lua cu atentie fiecare decoratiune, sa nu strice ceva, sa nu sparga… Am zis: Taci ca-i bine, ne-a pus Dumnezeu mana in cap!

La final, Albert a pus in varf ingerasul din hartie facut chiar de el la ora de religie, dupa care am stins becurile din living si ne-am bucurat de instalatia care arunca lumini multicolore si linistitoare in camera. Copiii stateau tepeni langa brad, cu un zambet satisfacut pe fata. Ma uitam cand la ei, cand la lumini si ma gandeam ca sunt cea mai fericita fiinta de pe pamant.

copiii si bradul de Craciun

As fi vrut sa spun ca minunea a durat 3 zile, ca orice minune, doar ca, in nici o ora, situatia s-a schimbat radical. Albert a gasit niste bomboane cu ciocolata ascunse de mine in sertarul de jos din bucatarie, a ras trei si i-a dat lui frate-su doua, dupa care a inceput haosul.

-Lupem badul, lupem badul! il aud pe Aris urland cat il tineau plamanii de copil pufos.

-Aris zice sa rupem bradul, imi traduce Albert, de parca nu intelesesem si nu ma panicasem din prima.

Eram mai rosie ca pijamalele mele de Craciun si m-am infatisat imediat langa Aris, care, de la calmul, priceperea si maturitatea de care tocmai daduse dovada, trecuse brusc la isteria pe care mi-o aminteam din anul precedent.

Facuse o fixase ca decoratiunilor le sta mai bine aliniate langa brad decat atarnate in el. M-am bucurat ca cel putin nu mai zbura globurile dupa motan si nici nu mai avea chef sa joace fotbal cu ele, dupa tiparul de anul trecut.

Dar de ce, Aris, de ce? L-am luat cu “uite globurile, uite luminitele, ce frumos, vine Mos Craciun si trebuie sa gaseasca bradul decorat” si alte bla bla-uri dintr-astea care nu il interesau catusi de putin.

Era “lupem badul” sau nimic. Am pus comportamentul lui pe seama ciocolatei si, ca sa trecem seara cu bine, l-am luat pe sus de langa brad si i-am pregatit o baie cu spuma, de care stiam ca avea sa se bucure. Apoi l-am tinut ocupat cu orice altceva, pana s-a bagat la somn.

Urma o noua zi, in care Aris avea sa se comporte exemplar in preajma bradutului impodobit de el si de Albert cu atata dragoste, grija si talent. Sau cel putin asa visasem in noaptea respectiva.

Coboram impreuna de dimineata, il vad cum da doua ture de living, dupa care incepe sa masoare din priviri pomul de Craciun. Observ ca ii sclipesc ochii de entuziasm si, pentru o fractiune de secunda, chiar am crezut ca totul va fi bine. Apoi aud “lupem badul!” si simt de parca mi-ar fi dat cu ceva in cap.

Imdiat, Aris incepe sa cante Jingle Bells, doar ca inlocuieste versurile obisnuite cu “lupem badul” pus pe repeat si dezvolta o coregrafie pe baza de infasurat beteala in jurul gatului si de smuls din brad. Pe urma incepe sa atenteze la globuri si la instalatie: scote globurile mari si mici din brad, unul cate unul, incepand cu cele de la baza, si le aliniaza pe parchet, apoi trage de luminite.

Si nimic, dar absolut nimic pe lume asta nu parea a fi la fel de interesant pentru el ca acest brad de Craciun si tot ce putea face cu el sau in preajma lui.

Unu la mana, ma bucur ca nu am pus si alte decoratiuni prin casa, ca in anii precedenti, ca praful se alegea de ele.

Doi la mana, mai las bradul doua zile. Daca mai atenteaza la globuri, beteala si instalatie, bag totul in cutii si le mai scot abia cand o fi la scoala. Stiu ca Albert n-are nicio vina, promit sa compensez lipsa bradului prin altele care sa ii faca placere, momentan nu vad solutii. Fascinatia puiul de 2 ani si 8 luni pentru pomul de Craciun si decoratiuni pare fara leac.

Ai vostri cum se comporta in preajma bradului?

copiii si bradul de Craciuncopiii si bradul de Craciuncopiii si bradul de Craciuncopiii si bradul de Craciuncopiii si bradul de Craciun

5 comentarii la “Bradul de Craciun. A fi sau a nu fi

  1. Noi am luat unul la 1 m si ceva tot de plastic si este cocotat pe o masa, nu ajunge la el. Anul trecut a fost prapad cum lesina bradul de fiecare data cand se apropia. Momentan e de bine… 2 ani si 1 luna

  2. Doamne, cât de frumos! La noi treaba a stat cam aşa: Minunea mea de fetiţă avea un an şi 6 luni , am scos şi noi bradul de la naftalină şi l-am aşezat în mijlocul camerei. Minunea mea scotea globuleţele şi le aşeza aşa de frumos, pe toate pe o creangă, dacă s-ar fi putut 🙂 Le mai aranjam eu, cu lacrimi de fericire în ochi, că puiul meu mic, cu mânuţele ei catifelate, ne ajuta să îmbodobim brăduţul. Ei , când treaba a fost gata, ne-am aşezat pe canepea, am privit brăduţul vreo două minute, după care scumpiliciul meu mi-a ordonat: “gata mama, desfacă-l”. Şiiiiii, nu l-am desfăcut şi a rezistat :))

  3. Bai eu lesin de ras,nu mai pot. Si rad de mine ca nici macar nu am curaj sa scot bradul,nu stiu unde sa il pun…cum..de unde sa il leg…cum sa il leg..cu ce…numai din astea am in cap. Sotu ma intreba cand facem bradu? Anul trecut a fost impodobit pe un pantofar,legat zdravan si pomu si pantofaru :)))) numai a brad semana :)))). Anu asta nu mai merge varianta asta ca ii gasesc atarnati cine stie pe unde….trebuie sa gasesc o solutie pana la sfarsitu saptamanii sa impodobim si noi bradul apoi povestim reactii. Doamne ajuata sa nu lesine bradu! :)))))

  4. Foarte simpatic Aris! Si noi tot un bradut artificial avem cam de 6 ani, daca imi amintesc bine, care la început nu a scăpat de zgaltaiala de manute mici de copilaș de 1-2 ani din dotare. Am incercat sa ii explic ca bradutul trebuie să rămâna în picioare, împodobit frumos, ca altfel nu mai vine moșul cu cadouri pe la noi, si ca toti copilasii au un astfel de brad, si trebuie sa fie frumos pentru ca mosu’ sa fie incantat, sa ne lase ce ne dorim sub el…Recunosc ca băiețelul s-a mai potolit, insa numai trecerea timpului rezolva în bine și acest aspect…iar acum e o încântare decorarea casei și bradului cu un copilaș care se bucură sincer de fiecare ornament descoperit prin cutii….😊

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *