Bona copilului meu nu este menajera

De mai bine de un an, visez la o bona painea lui Dumnezeu, care sa-mi pice din cer. Credeti sau nu, fix asa s-a intamplat de a intrat in viata noastra. Cand aveam mai mare nevoie de ajutor si cand ma bufnise efectiv plansul pentru ca simteam ca nu mai fac fata si cu copiii, si cu casa si cu job-ul, am primit un telefon: „Buna seara, am inteles ca sunteti in cautare de bona. Mi-ar placea sa va ajut.” Am ramas muta cateva secunde.

M. s-a opus cat s-a opus ideii de bona, pana a inceput sa guste din „placerile” statului cu copiii acasa, cat eu eram plecata la emisiune, filmari sau cu alte proiecte. Si dupa ce a ramas de cateva ori cu Omuletii ziua intreaga, mi-a dat unda verde sa caut bona. In sfarsit, ajunsese si el la concluzia ca lucrurile ne scapasera de sub control.

Prietenii ma intreaba daca mi-am gasit bona prin agentie sau prin recomandari. Nici una, nici alta, desi poate asa ar fi fost indicat. Eu am iesit pur si simplu in strada si am intrebat-o pe bona vecinilor mei, o doamna care este la ei de ani buni si le creste cei trei copii, daca stie pe cineva interesat sa ma ajute cu Aris. Mi-a spus ca are cateva optiuni in minte si mi-a promis ca se mai gandeste la altele. La vreo doua saptamani de la intamplarea asta, cand practic imi pierdusem orice speranta, am primit telefonul de care va spuneam la inceputul articolului. Pesemne mersese vestea de la unul la altul, pana se gasise o doritoare.

Am chemat-o sa discutam a doua zi si ne-am inteles imediat: si ea cu Aris, si eu cu ea, si ea cu Albert, toate combinatiile posibile fusesera bifate. Dupa nici o saptamana, era deja bona lui Aris cu norma intreaga.

Ma bucur ca am gasit o femeie blanda, care iubeste copiii si animalele. Din prima zi in care a venit la noi le-a adus cate o jucarie lui Albert si Aris, ceva mic, dar care i-a super entuziasmat. Aris i-a sarit in brate imediat si s-au pus pe jucat prin curte si pe cantat „Melc, melc, codobelc”.

Cum aud ca am bona, cei mai multi ma intreaba ce face in casa: calca, spala, gateste? Nu, are grija de copil. Pai cum, si cati bani ii dai pentru asta? Atat. Aaaa, mult, si practic nu face nimic. Practic, face fix lucrul pentru care a fost angajata.

Eu stiu mai bine ca oricine ca Aris este argint viu si are nevoie de atentia ta toata cat e ziua de lunga. In cei doi ani cat am stat cu el acasa, si mai ales dupa varsta de 1 an, cand a atins apogeul teleghidarii, oricand aveam treaba pe laptop sau prin casa, Aris se simtea neglijat si tragea de mine. Rar momente in care sa se joace singur 10 minute. Altfel, numai daca ii pui desene animate sta locului. Si eu nu vreau sa il stiu abandonat in fata televizorului, doar ca sa gasesc casa luna cand ma intorc si oalele pline pe masa. Mai degraba e el vesel si eu linistita ca cineva a stat toata ziua numai dupa funduletul lui pufos.

In plus, Aris adoarme foarte greu si somnul lui in prima repriza este de maximum 50 de minute. Bona ne spune ca se simte de parca ar fi nascut cand in sfarsit il adoarme, atat e de eliberata. E greu tare, stiu prea bine, sa stai numai in priza cat e ziua de lunga si sa nu poti bea nici macar un pahar cu apa, daramite sa te duci la toaleta sau sa faci eu stiu ce alte lucruri pentru tine. Doi ani am experimentat din plin senzatiile astea si eu sunt mamica lui, deci cu alta tragere de inima trec prin tot.

Din start i-am spus bonei ca imi doresc sa se ocupe in primul rand de copil. Si, daca are timp, de mancare, mai ales ca ii place sa gateasca, plus de strans prin casa ce se aduna inevitabil in fiecare zi. Au fost zile in care am gasit oala de ciorba aburinda pe foc, plus un fel doi delicios, dar au fost si zile in care am gatit eu de cu seara, sau in care am stat cu Aris (eu sa taca-su) cat doamna a terminat de facut mancarea sau, eu stiu, de intins rufele. Cu totii suntem flexibili si dornici sa facem ce e mai bine pentru Aris si atunci lucrurile functioneaza.

Da, eu, maica-sa, gateam cu el langa mine, ca n-aveam incotro. Ii dadeam sa mestereasca acolo la niste morcovi sau la niste cartofi cat eu terminam cu zarzavaturile. Dar  bona nu se simte la fel de confortabil sa il aiba pe Aris cocotat pe blat cat timp umbla cu cutite pe acolo. Mi-a  si spus asta si mi s-a parut firesc.

Tin minte ca acum 7 ani,  bona lui Albert gatea, calca, dadea cu aspiratorul, strangea si intindea rufe. Pentru copil in primul rand, dar si pentru noi. Altul insa era copilul. Albert dormea 2 ore legate fara probleme la pranz, timp suficient sa faci una, alta prin casa. Altfel, cand stii ca dupa nici o ora te striga si ai un sfert de ceas sa iti tragi sufletul, dupa care nu stii pe ce sa pui mana mai intai, e mult mai dificil. Nici nu s-a incins bine fierul, ca el se trezeste. Fugi, il adormi din nou si o iei de la capat, in speranta ca de data asta se va trezi mai greu. Pur si simplu nu e loc de mai mult. Iar eu sunt multumita inainte de orice ca imi iubeste si imi ingrijeste atat de bine copilul.

foto