Lifestyle, Parenting

Aici nu suntem la piata!

Prietena mea D. a intrat pe ultima suta de metri cu sarcina, asa ca azi am trecut la operatiunea cumparat sutiene de alaptat si altele trebuitoare proaspetei mamici si puiului de om. Ne-am miscat bine si am cumparat mare parte dintre cele trecute pe lista. Mai ramasesera de luat cateva lucruri pentru bebelus, asa ca am dus-o la un cunoscut magazin de specialitate. Pana ne-am invartit noi si pe aici, pana am analizat si in final am ales, D. obosise si i se facuse cam rau.

Cozi mari la toate casele de marcat.

‘Nu cred ca mai rezist”, mi-a spus D, abia ma tin pe picioare. Era plecata de acasa de ore bune. Am rugat-o sa stea linistita, cat incerc sa rezolv lucrurile si am mers direct la una dintre casierite:

“Nu va suparati, prietena mea este insarcinata in noua luni, se simte foarte rau si nu mai poate sta la coada. E in regula sa treaca in fata?”

Ma masoara doua secunde din priviri si imi raspunde sec, in timp ce isi face treaba: “Toata lumea asta asteapta la rand!” 

“Da, dar prietena mea e gravida in noua luni…” 

Deloc impresionata: Eu nu ma pot certa cu clientii, sa stiti.  Raman tampita, insa imi revin repede. O fixez cu privirea si sunt pe punctul de a izbunci, cand intervine o doamna la vreo 70 de ani care urma la rand:

Va rog, chemati-o pe prietena dumneavoastra. Sa treaca in fata mea. 

Casierita se moaie si ea: Da, sa vina.

Ajung cat de repede pot cu foarte gravida D. la casa. Doamna care ii cedase locul o priveste cald, D. ii multumeste frumos.

Noi nu avem case prioritare, simte sa clarifice casierita. Si in general gravidele care cumpara pentru copii au prioritare. Ca si cum cele care isi iau lucruri pt ele ar fi mai putin gravide. Ca sa nu mai spun ca absolut toate produsele din cosul nostru erau pentru bebelusi.

“Nu inteleg de ce nu ati venit dumneavoastra direct in fata”, continua casierita catre prietena mea, in timp ce scana produsele.

Raspund in locul ei: “Ca sa fie scutita de comentariile negative de care se loveste peste tot, de reactii ciudate si de figuri acre.”

“Pai unde credeți ca suntem aici, la piata?” mi-o taie casierita, incurajata probabil de faptul ca oamenii de la coada nu sarisera imediat la gatul nostru ca indraznisem sa ne bagam in fata. Adica ma rog, ei se comportau normal, noi eram date pe spate dupa avalansa de mizerii pe care le indura D. peste tot de cand cu burtica si pe care le-am indurat din plin la randul meu pe parcursul celor doua sarcini.

Daca unul macar dintre ceilalti clienti ar fi strambat din nas, sigur casierita reactiona prompt si o trimitea pe prietena mea la capatul cozii, acolo unde ii era locul, cu burtica ei de 9 luni si cu dureri cu tot.

Nu credeam ca suntem la piata. Si oricum, la piata, la farmacie, la supermarket, pe strada, suntem oameni inainte de orice. Si oamenii ajuta alti oameni nu pentru ca trebuie, ci pentru ca vor.

Stiu, prietena mea ar fi putut sa stea inchisa in casa sau sa ramana in masina cat eu luam toate cele, sau sa ii scrie sotului o lista si sa il trimita pe el. Sau ar fi putut sa isi rezerve placerea cumparaturilor facute pentru ea si puiul din burtica, asa cum s-a intamplat. Si ar mai fi putut sa spere ca daca s-ar fi simtit rau, casierita ar fi poftit-o bland in fata. Si nu i-ar fi pasat daca trei rataciti ar fi vociferat. Le-ar fi explicat si lor frumos situatia.

Noroc de doamna de la rand care ne-a oferit prioritate. Sunt sigura ca oriunde am fi intalnit-o, la fel s-ar fi comportat. Si avea o varsta, va repet, sigur i-ar fi prins bine si ei sa ajunga mai repede acasa. Insa si-a dat seama ca prietena mea avea mare nevoie in clipa respectiva de locul in fata.

Deci nu e vorba de locul in care te afli, ci pur si simplu de oameni. Suntem sau nu suntem. Prea des uitam sa fim.

I-as fi spus toate astea casieritei, dar nu am mai simtit sa deschid gura. Mi se parea inutil. Am plecat cu acelasi gust amar care ne ramane dupa fiecare iesire in lume cu burtica. Casierita era toata un zambet la final si i-a urat prietenei mele nastere usoara. Apoi i-a spus ca o mai asteapta pe la ei. Sa tot mearga…

foto

10 comentarii la “Aici nu suntem la piata!

    1. chiar eram pe punctul de a izbucni, Raluca. Noroc de doamna care ne-a oferit locul. Problema este ca nu as fi avut vreme sa infrunt casierita si eventualii clienti nemultumiti, pentru ca prietena mea abia se mai tinea pe picioare si avea nevoie de mine sa o sprijin.

  1. Fetelor ce vă mira?? Eu eram gravidă in 7 luni schimbam.4mijloace transport in Bucuresti si in tramvaiul 1 ma intalnesc cu o doamnă care m-a întreabă daca vreau sa stau jos. Si.uitandu-ma la fata dumneaiei zic nu dupa care imi spune: eu i-am spus si nepoatei mele va zic si dvs graviditatea nu e o boală! 🙂

    1. Deci femeia era pe principiul ca oricum nu aveai nevoie de locul respectiv, gravida fiind? Graviditatea nu e o boala in sensul in care iti poti continua viata obisnuita, dar e o perioada delicata, in care viitoarea mamica si puiul din burtica au nevoie de ocrotire, intelegere, sprijin. Si chiar daca nu vorbim de o gravida, poate fi barbat, copil, oricine are o problema in clipa respectiva si iti cere ajutorul, ofera-i-l daca poti. Adica de ce nu ai face-o, asta mi-e greu sa inteleg.

  2. Nu doar la noi in tara e aceasta situație!!! Eram gravida in 7 luni in vacanta in Franța, iar o doamna m-a ridicat de pe un scaun in autobuz pt ca ea avea nu știu ce aviz de la primărie sa stea pe acel loc! Si nu va spun ce tărăboi a făcut pentru ca îndrăznisem eu sa ma așez acolo! Am rămas muta de uimire!

    1. Da, asa e, multe mamici mi-au scris ca situatia e generalizata si persoane fara bun simt sunt peste tot in lume. Revin la concluzia din articol, nu e vorba de loc, ci de om.

  3. La prima sarcină, în 40 de săptămâni, mai să mă bată o femeie de 50-60 ani că nu vreau să o las în fața mea, că ea avea un tort (plus ditamai căruțul), era foarte cald și să nu se strice! Eu aveam o amărâtă de înghețată. Am reușit să râd, deși puțin mai aveam până la un scandal monstru! 😂

  4. Am plecat intr-o zi de acasa cu baietelul de 1a3l care nu este tocmai slabutel cu autobuzul,de obicei il tib in sistem si imi este mult mai comod asa,atunci pur si simplu nu l-am luat.Cand il port in Ssc nu am nevkue sa iau loc,imi este mai comod in picioare,atunci avandul doar in brate imi doream ca cineva sa imi ofere un loc in autobuz insa nimeni nu schitat nici un gest si uite asa am mers 20min cu copilul zbatandu-se in bratele mele in timp ce multi elevi stateau linistit pe scaunele lor butonand telefonul.

    1. din pacate, Georgiana, elevii respectivi nici macar nu te-au observat, sunt sigura, asa de absorbiti de telfon trebuie sa fi fost. Si chiar daca te observau, nu realizau pur si simplu ca iti pot oferi ajutorul in momentul respectiv. Probabil nu au fost educati in sensul asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *